luni, 12 ianuarie, 2026
Home ActualitateMaia Sandu: „Dacă ar fi referendum, aș vota pentru unirea Republicii Moldova cu România”

Maia Sandu: „Dacă ar fi referendum, aș vota pentru unirea Republicii Moldova cu România”

de Redacția Dotto

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut declarații fără precedent într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, gazdele celui mai mare podcast din Marea Britanie. Lidera de la Chișinău a abordat provocările pe care le înfruntă țara în lupta cu propaganda rusă și ingerințele lui Vladimir Putin în procesele democratice interne, dar a vorbit și despre perspectiva unirii cu România.

„La sfârșitul anilor 80 au fost mișcările de renaștere națională și, bineînțeles, au fost discuțiile despre reunirea cu România, deoarece Moldova a fost parte din România înainte. Dar atunci, nu puteam ști câți oameni ar fi votat, pentru că nu am avut un referendum. Dar dacă e să judecăm după numărul oamenilor care au participat la mișcarea de renaștere și după numărul celor care au ieșit în stradă, sute de mii, putem spune că am fi avut un suport pentru reunirea cu România”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată direct dacă ar vota pentru unire, președintele Moldovei a răspuns fără ezitare:

„Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România.”

Totodată, Maia Sandu a subliniat că decizia de a prioritiza aderarea la Uniunea Europeană nu exclude discuțiile despre unire, explicând:

„Ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea.”

În interviu, președintele a mai atras atenția asupra influenței lui Vladimir Putin în Europa:

„Priviți ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, priviți ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană. Putin își dorește să controleze Europa, iar oamenii încă nu văd cât de mult se implică în treburile interne ale Uniunii Europene.”

Interviul integral poate fi urmărit online, oferind o perspectivă amplă asupra politicii externe și interne a Republicii Moldova și a viziunii Maiei Sandu privind viitorul țării.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult