duminică, 27 aprilie, 2025
Home Actualitate Mamaia și Constanța, promovate la Târgurile de Turism de la Londra și Varșovia

Mamaia și Constanța, promovate la Târgurile de Turism de la Londra și Varșovia

de Redacția Dotto

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța continuă acțiunile de promovare ale litoralului românesc, pentru a atrage cât mai mulți turiști străini.

Odată cu încheierea sezonului estival, prezența la târgurile de turism internaționale este obligatorie pentru a reda stațiunii Mamaia strălucirea de altădată și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști străini. Asociația s-a înscris prin Ministerul Turismului atât la Târgul de la Londra, care va avea loc luna viitoare între 6 și 8 noiembrie, cât și la cel din Varșovia, între 23 și 25 noiembrie.

„La WTM London 2023 va fi prezentă cu stand atât Primăria Constanța, cât și Consiliul Județean, alături de organizația noastră. În interiorul delegației am invitat un reprezentant al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu. Totodată, vom avea un touroperator reprezentativ pentru stațiunea Mamaia. Ne aflăm în plin concept de creație și execuție a materialelor publicitare și promoționale pe trei suporturi – digital, video și print. Delegația noastră va pleca pe 4, respectiv 5 noiembrie și se va întoarce pe 9 noiembrie. Evident, vom avea cu noi și o echipă de comunicare care va transmite în timp util informații și imagini cu ceea ce se întâmpla la târg. Vom realiza materiale editate care se vor transmite prin comunicate de presa. În funcție de posibilitatile tehnice, vom realiza și transmisii live pe pagina noastra de Facebook,” a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.

Litoralul romanesc va fi reprezentat de o delegație care va pleca la Londra la începutul lunii noiembrie, formată din: Dan Petre Leu, arhitect șef al municipiului Constanta, Sebastian Ionut Puznava, Președinte Patronatul Marea Mamaia Constanta, reprezentanți ai Aeroportului International Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Mandila, Președinte OMD Mamaia-Constanta și Oana Silviana Crăciun din partea echipei de comunicare a organizației.

„Până la finalul lunii octombrie vom definitiva agenda de lucru și agenda de întâlniri pentru cele trei zile de targ. Prioritare vor fi întâlnirile cu tour-operatorii internaționali și cu agențiile de turism, dar și cu companiile aeriene low cost”, a mai precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.

„Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia-Constanța. Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.“, se arată într-un comunicat al OMD Mamaia.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult