marți, 11 februarie, 2025
Home Actualitate Maraton de controale ale ITM în județul Constanța, după exploziile de la Crevedia

Maraton de controale ale ITM în județul Constanța, după exploziile de la Crevedia

de Redacția Dotto

Încep controalele la stațiile GPL din tot județul Constanța. Anunțul a fost făcut chiar de prefectul Silviu Cosea, la finalul unei ședințe operative cu instituțiile care-și vor trimite reprezentanții în echipele de control. 

Vor fi constituite două echipe, care vor lua la bani mărunți fiecare stație de Gaz Petrolier Lichefiat sau benzinărie, care vinde și GPL.

„Verificările se vor desfășura într-un mod centralizat, astfel încât acțiunea de verificare să se definitiveze până la sfârșitul lunii septembrie”, a spus Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.

În județul Constanța sunt 130 de comercianți, care vând GPL, separat sau în cadrul unor benzinării clasice. Dintre acestea , ISU a identificat 15, care nu au autorizație pentru securitate la incendiu. În momentul când au fost deschise nu era nevoie de acest document. Echipele de control vor fi formate din pompieri, ingineri de la Inspecția Cazanelor Sub Presiune,  Inspectoratul Teritorial de Muncă, Garda de Mediu, Poliție și de la Serviciul Antifraudă – ANAF.

„Ei vor urmări pe de-o parte să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza autorizării, funcționării acestor obiective. Pe de alta parte, vor urmări să verifice dacă sunt îndeplinite normele de prevenire a incendiilor la această categorie de obiective și, nu în ultimul rând, modul în care este asigurat managementul riscului privind securitatea la incendiu”, a spus Cristian Amarandei, șef ISU Dobrogea.

Controalele la GPL au fost cerute de premierul Marcel Ciolacu după tragedia de la Crevedia, unde mai multe cisterne încărcate cu gaz petrol lichefiat au explodat. Doi oameni și-au pierdut viața în urma exploziilor și alți 57 au fost răniți.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult