Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța a ajuns la final. Zeci de actori de renume au urcat pe scena de la malul mării și au încântat publicul.
Iubitorii de teatru au avut parte în weekend și de spectacolul-confesiune NU SUNT EU, în care Maia Morgenstern a împărtășit cu tandrețe, nostalgie și umor povești din copilărie și carieră.
Imaginea părinților, „amintirea lor veșnic binecuvântată“ și lecțiile prețioase despre demnitate și onoare conturează un tablou emoționant în destinul creator al unei artiste de excepție.
Timp de o oră și jumătate, însoțiți de muzica live, spectatorii au fost purtați într-un carusel al amintirilor, confidenți de încredere pentru secrete nemărturisite, părtași ai bucuriilor mici și mari, martori ai unor situații nedrepte prin care „o elevă ce nu voia altceva decât să fie cum sunt ceilalți copii“ a fost nevoită să treacă.
Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, a ajuns la a șasea ediție și este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului.
Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa a fost organizat de Art Society Center, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii, şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.