Vești alarmante vin de pe litoral. Marea Neagră pierde din ce în ce mai mulți delfini din cauza pescuitului intens, a traficului crescut de nave de război și a exploziilor subacvatice.
203 delfini au eșuat anul trecut numai pe plajele de pe litoralului romanesc. Specialiștii atrag atenția că populația de cetacee este în real pericol.
Litoralul românesc este monitorizat de organizațiile ecologiste și de specialiștii biologi în cercetări marine. Monitorizările arată că cei mai mulți delfini eșuați prezintă răni provocate de exploziile submarine sau intoxicații cu hidrocarburi, păcură și motorină provenite de la navele militare.
Toate acestea s-au suprapus cu perioada din an în care delfinii se deplasează în zonele de coastă pentru a se hrăni. Pescarii si ecologistii marini au găsit, de la începutul anului, de aproape patru ori mai mulți delfini morți decât in anul precedent. Cativa delfini au fost salvati in ultimul moment, cand au ajuns in apele de coasta.
Conform statisticilor, în Marea Neagră, la ultimul recensământ au fost numărați în jur de 200.000 de delfini, în special afalini, care sunt și cei mai jucăuși. Specialiștii se tem însă că, în ultimele luni, din cauza războiului, mulți dintre ei au murit.
Sunt 3 speciii de delfini în Marea Neagră, dintre care Phocena, cei din imagini, sunt mai frecvenți în zonele costiere și în consecință, când mor ii vedem. Despre mortalitatea celorlalti, nu stim prea multe.