Matricea neputinței

Finalul de an aduce în prim plan, o Românie care din punct de vedere sanitar, a reușit să trezească admirația popoarelor vecine din Europa. Asta pentru că la noi, pandemia se află într-un regres identic cu cel din vară, iar în spitale nu mai este ca la Untold, pesemne că la noi, virusul respectă anumite cutume.

Probabil că dacă o să privim în grădinile popoarelor vecine, o să vedem că acestea sunt năpădite de buruienile invidiei, însă nu este exclus ca după sărbători să ne încurcăm la numărarea paturilor de la ATI, așa cum ne încurcăm pe 1 Decembrie, în versurile imnului nostru cu prea multe strofe. În plan politic finalul de an, ne aduce un spectacol foarte greu de urmărit. România are în sfârșit un guvern, iar partea întunecată se pare că a început să fie ușor luminată de beculețul de la capătul tunelului și asta fără ca cineva, să mai cumpere tunel, atunci când începe să se vadă “fotonul”.

Deși, dacă ne uităm la numirile ce au fost făcute prin anumite ministere, o să înțelegem mai bine că incompetența și ineficiența în instituțiile publice, sunt la fel de vechi ca iluminatul public. Parcă vizionăm în reluare un episod din serialul cu foarte multe sezoane, al răsturnaților în jilț, al prieteșugurilor și nepotismului exacerbat care își arată din plin marile “realizări”. Ministrul Sănătății găsește pianiști și patroni de magazine de piese auto în consiliile de administrație ale spitalelor, la ANRE în consiliul de supraveghere este numit “în lipsă”, un frate al unui secretar general al unui mare partid aflat la guvernare, iar un ministru al Cercetării își prezintă demisia, pentru că este acuzat de plagiat.

Sunt câteva mostre de apucături politice pe care le tot vedem de 30 de ani, și care fac ca pacientul numit România să se comporte atipic. Asta pentru că și în 2021, politicul a fost în tot și în toate și cu siguranță că așa va fi și în 2022. Este decorul minim pe care-l găsim în zona politică, unde când intrăm devenim instanțe critice. Partidele care au guvernat România, au vrut din nou la putere și au urlat în gura mare că țara a fost condusă prost.

E un ditamai paradoxul. Formațiunile politice, indiferent care sunt ele, încă nu știu că secretul este să poți să faci ceva pentru comunitate, pentru oameni, fără să te duci în gâlceava politică. Dar, e mult mai simplu să țeși urzeli în jurul altora, să arăți cu degetul și să ai o apetență pentru contrafacere și răstălmăcire, ca mai apoi să te simți nevinovat și să crezi că ai avut responsabilități și că te-ai achitat de ele. 2022 va fi un an foarte greu, însă asta nu se spune cu glas tare. Și nici că cele mai multe administrații locale, vor stagna în matricea neputinței. Tocmai de aceea ar fi indicat ca politicul să înțeleagă un lucru esențial, că trebuie să asigure încetarea focului pe anumite domenii strategice și să lase puțin meritocrația să respire prin instituții.

Altfel, ne vom comporta precum copilul care a plecat în mijocul filmului, după care a început să țipe că vrea să știe cum s-a terminat. Și sunt șanse ca acest film în coproducție să se termine prost. Asta pentru că actorii rostesc replici placide, ce trec repede în partea cealaltă la categoria vorbe-n vânt, adică zgomote care imită vâjâitul crosei când dă pe lângă minge la golf. Traversăm un final de an, care seamănă cu un film absurd în care autoritățile, înțeleg națiunea doar în regim personal, economia ca pe o temă de cerc restrâns, iar viitorul probabil că este un subiect cu acces exclusivist. Tocmai de aceea ne dorim un 2022, în care mimarea ocupațională să nu mai fie o religie ce cristalizează o aristocrație, care se bazează pe amnezia celor din jur. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Un fel de detectivistică

Orgoliul natural al autosituării de „partea bună a lucrurilor“, dorința de a fi deosebiți,…