Într-un gest de altruism și solidaritate, membrii ASCOR Constanța au organizat joi o nouă acțiune de donare de sânge care s-a înscris în campania națională „Uniți pentru viață” a organizației.
Donatorii s-au reunit la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Constanța de la primele ore ale dimineții. Alături de membri ai filialei locale ASCOR Constanța, au mai participat studenți și clerici de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
„Suntem bucuroși de răspunsul pozitiv al tuturor celor care s-au alăturat inițiativei noastre. Donarea de sânge reprezintă un act de curaj și altruism, iar acest gest demonstrează angajamentul nostru față de valorile sociale și implicarea activă în comunitatea din care facem parte. Mulțumim tuturor celor care au participat și au contribuit la salvarea de vieți!”
a declarat Andrei-Florin Ciobanu, președintele ASCOR Constanța.
ASCOR Constanța a demonstrat că gestul lor nu este doar o simplă acțiune umanitară, ci un exemplu de responsabilitate și implicare socială, demonstrând prin acest act că donarea de sânge nu doar că salvează vieți, dar aduce și o rază de lumină în viețile celor aflați în suferință.
Prin această acțiune care se desfășoară în 18 centre universitare din țară, acolo unde ASCOR este activă, tinerii atrag atenția asupra faptului că nevoia de sânge este acută în multe dintre unitățile medicale din țară.