Mensa îi caută pe cei mai inteligenți constănțeni

După București, săptămâna trecută, caravana testărilor Mensa România din acest an ajunge la sfârșitul acestei luni pe Litoral.

Cu acest prilej, constănțenii și nu numai au ocazia de a-și măsura coeficientul de inteligență și de a verifica dacă au un IQ care să le permită accesul printre primii 2% dintre cei mai inteligenți oameni de pe planetă. Pentru asta, aspiranții la statutul de „mensan“ trebuie să depășeasă pragul de 132 al coeficientului de inteligență pe scala Stanford–Binet.

Testarea va avea loc într-un mediu universitar, în cadrul Universității „Andrei Șaguna“ din Constanța, situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 13, pe data de 28 ianuarie, cu începere de la ora 10.

În prealabil testării, toți cei interesați trebuie să se înscrie pe site-ul www.mensaromania.ro, secțiunea Testări Mensa sau la linkul: https://mensaromania.ro/constanta-2023-venim/.

Sunt admise la testare toate persoanele care au vârsta minimă împlinită de 11 ani.

Mensa este o societate fondată în Oxford, Marea Britanie, în 1946, cu scopul de a identifica și pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență.

În momentul de față, Mensa Internațional are peste 133.000 de membri în 100 de țări de pe glob și grupează oameni cu coeficient de inteligență ce se regăsește doar în primii 2% din populația globului.

Mensa România a fost fondată în anul 1991 și în anul 2017 a fost recunoscută de Mensa Internațional ca „Full National Mensa“, cel mai înalt nivel de afiliere care poate fi atins de o organizație națională. La ora actuală, Mensa România are aproximativ 800 de membri din toate domeniile și categoriile sociale, însă numărul românilor cu un IQ ridicat este mult mai mare, iar misiunea organizației este de a-i identifica și de a crea o punte de legătură între toți aceștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Farul Constanța – Universitatea Craiova, pe arena lui Hagi

O nouă partidă pentru „Marinarii“ Farul Constanța. După o victorie obținută în deplasare c…