duminică, 10 noiembrie, 2024
Home Actualitate Mesaj de condoleanțe și rămas bun al revoluționarilor constănțeni pentru Constantin Cumpănă

Mesaj de condoleanțe și rămas bun al revoluționarilor constănțeni pentru Constantin Cumpănă

de Redacția Dotto

Marți, 22 octombrie a.c., a fost o zi neagră pentru presa constănțeană. Un om al adevărului, al curajului și al cuvintelor scrise cu mult talent a plecat la Ceruri. Este vorba despre jurnalistul Constantin Cumpănă, Lică Cumpănă pentru colegi și prieteni. O figură marcantă a presei locale, care și-a lăsat adânc amprenta prin articolele și cărțile pe care le-a publicat.

După aflarea veștii, au început să curgă mesajele de condoleanțe și de rămas bun. Unul dintre mesaje este al revoluționarilor constănțeni și îl redăm mai jos:

„Cu multă tristețe, ne luăm rămas bun de la cel care a fost nu doar un prieten, ci și un adevărat susținător al comunității noastre. Cunoscut jurnalist și scriitor, Constantin Cumpănă a fost, de asemenea, un revoluționar dedicat, fiind alături de noi în toate momentele cruciale. Rolul său în sprijinirea revoluționarilor din Constanța și în organizarea protestelor și deplasărilor noastre la București a fost uriaș. Era un artizan al cuvântului, punând pe hârtie toate comunicatele noastre cu un har deosebit.

Constantin Cumpănă a fost unul dintre cei care, pe 22 decembrie 1989, a ajuns cu un grup de protestatari, din Șantierul Naval, fluturând drapelul României la Casa Albă. S-a integrat imediat cu noi, cu revoluționarii, luptând pentru libertate și dreptate. Datorită lui, mulți dintre cei care au participat la Revoluția din 1989 au primit recunoașterea meritată, Constantin Cumpănă fiind cel care a contribuit semnificativ la adunarea documentelor necesare pentru dosarele de revoluționar. El a promovat cu devotament cauza noastră, a revoluționarilor constănțeni, făcând tot posibilul ca vocile noastre să fie auzite.

Am fost alături de el în acțiunile sale din instanțe și l-am susținut necondiționat în lupta sa pentru adevăr, dovedind că nu a fost niciodată colaborator al Securității. A câștigat acea luptă, dar știm că toate aceste bătălii i-au lăsat urme, chiar dacă nu a arătat niciodată slăbiciune. A fost un om corect, mereu cu bun simț și onest, spunând lucrurilor pe nume, chiar și atunci când asta a deranjat.

Noi, revoluționarii constănțeni, suntem onorați că ne-ai fost prieten și camarad.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Costică! Vei rămâne mereu în inimile noastre.”

au transmis revoluționarii constănțeni

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult