Muzeul de Artă Populară Constanța organizează în perioada 5-7 septembrie 2025 evenimentul „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, o manifestare dedicată prezentării continuității și evoluției meșteșugurilor românești de-a lungul timpului.
Pe platoul din fața muzeului, vizitatorii vor putea urmări demonstrații de lucru realizate de meșteri și vor avea ocazia să afle detalii despre realizarea pieselor tradiționale și tehnicile folosite.
Printre participanți se numără:
- Cristina Niga din satul Paltinu (Suceava), care va prezenta arta încondeierii ouălor;
- Maria Onea și Emilia Pop din Poienile Zagrei (Bistrița-Năsăud), cu piese de port și țesături specifice zonei;
- Maria Morar din Salva, cu podoabe, păpuși și costume tradiționale;
- Vera Andronic și Carmen Hison din Mănăstirea Humorului, cu piese de port și pânză țesută manual.
De asemenea, vor fi prezente meșteri locali: Daniela Dimancea (piese de port, podoabe), Dorina Baias (broderii și podoabe), Doina Misian (linguri pictate cu motive tradiționale), Elena Hariton (piese de port pentru copii și jucării textile), Elena Bălău (ceramică), Manuela Hule (lână împâslită) și Epșen Memet și Carmen Bulgaru (podoabe tradiționale tătare și românești).
Evenimentul se va desfășura zilnic între 10:00 și 20:00, fiind o oportunitate de a descoperi meșteșugurile care definesc patrimoniul cultural al României și de a experimenta direct tradiția prin activități practice și interactive.
Intrarea este liberă, iar vizitatorii sunt invitați să participe la demonstrații și să se bucure de frumusețea meșteșugurilor tradiționale românești.