Se spune că un copil hrănit pe bază de nu, este mai puțin creativ decât unul educat în spiritul interacțiunii cu aproape orice vrea el să facă.
La fel se întâmplă și când la mijloc se află o comunitate, căreia cineva îi spune regulat că nu are voie să facă ceva ce înainte putea să facă. Comunitatea devine retrasă, lipsită de reacție, nu se mai implică în problemele civice pentru a-și aduce aportul la îmbunătățirea calității vieții și apelează timid, din când în când, la o soluție democratică, protestul în piața publică.
Asta și pentru că cetățenii, nu mai pot decide ce este mai bine pentru ei. Indiferent de rolul pe care vrea să și-l asume un cetățean, primul pas este acela de a se informa corect pentru a-și cunoaște drepturile și responsabilitățile, legislația în vigoare și normele de conviețuire socială. Există și în România dreptul de a participa la reuniunile autorităților locale în cazul în care se discută probleme care privesc cetățeanul în mod direct.
Fiecare cetățean își poate exprima punctul de vedere și poate influența, cel puțin teoretic, agenda publică locală. Și mai mult, există instrumente juridice locale, care asigură dreptul cetățenilor de a se implica mai mult în probleme publice care îi afectează direct sau indirect. Numai că aceste lucruri nu prea se întâmplă, iar decidenții, ajung să fie excesiv de autoritari și să mizeze de fiecare dată pe lipsa de reacție a cetățenilor. O instituție care pune la dispoziția cetățenilor formulare reci tipizate pe un site pentru a fi descărcate, nu se poate numi reformă.
Înseamnă prea puțin pentru nevoile unei comunități. Cu cât mai mulți oameni sunt activi într-o comunitate, cu atât mai mult democrația va fi consolidată, într-o societate în care cetățenii contează iar opiniile lor sunt luate în considerare. Dezbinarea din societate se întâmplă, pentru că nu mai există proiecte comune duse până la capăt. Pe de o parte există autorități care elaborează proiecte, care de cele mai multe ori nu conduc către o europenizare completă, iar pe de altă parte avem comunitatea, care niciodată nu este întrebată serios, dacă vrea să i se facă bine, cu riscul de a traversa episoade lungi de disconfort și improvizații. Așa apare în societate binele făcut cu forța.
O urbe, este ca o casă care are nevoie permanentă de primeniri, de consolidări, de bune chivernisiri, dar toate acestea, trebuie făcute împreună cu găsirea unor soluții care să implice și confortul cetățeanului, indiferent de cât de adânc trebuie să fie un șanț săpat în asfalt – șanț ce trebuie săpat în numele dezvoltării și al însănătoșirii comunității. Pacificare strategică, la asta ar trebui să se gândească autoritățile atunci când trec la modernizări cu orice preț, astfel încât să nu fie coborât confortul cetățenilor la cota de pericol. Altfel, cetățenii vor vedea în acțiunile pompieristice ale autorităților, o adâncă incapacitate de a contribui la un viitor rezonabil.
Un oraș civilizat, nu trebuie să privească ore întregi în gol, încercând, fără să reușească, să-și amintească ceva din copilărie. Tocmai de aceea este nevoie de implicare din toate părțile. Implicare înseamnă ieșirea dintr-o stare de inerție, de pasivitate și de acceptare neputincioasă. Dacă nu-ți asumi responsabilitatea, o va face altcineva pentru tine si așa ajungi un sclav modern.
