Președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, a fost filmat în timp ce jignește și agresează un polițist local. Imaginile sunt de acum 2 ani și au fost filmate chiar de polițistul local.
Lupu s-a enervat după ce agentul i-a interzis accesul cu mașina în zona peninsulară a Constanței. După ce imaginile au apărut în spaţiul public, preşedintele CJ Constanţa a cerut public constănțenilor pentru comportamentul său, dar, în același timp, a negat autenticitatea filmării.
Imaginile au fost filmate la finalul lui 2021. Mihai Lupu se îndrepta spre casă, când un polițist local i-a refuzat accesul în zona Peninsulară a Constanței, pe motiv că președintele Consiliului Județean nu avea permisul de trecere. Gestul polițistului l-a iritat pe Lupu, care l-a înjurat pe polițist și l-a amenințat.
Mihai Lupu este surprins și în timp ce îl sună pe primarul Constanței, Vergil Chițac, în încercarea de a-l convinge pe polițist să ridice bariera și a-l lăsa să își continue drumul spre casă.
După ce imaginie au apărut în spaţiul public, preşedintele CJ Constanţa le-a cerut public scuze constănțenilor pentru atitudinea sa. În același timp a subliniat însă că dialogul avut cu polițistul este trunchiat.
Polițistul local jignit de Mihai Lupu a demisionat din funcție în urmă cu patru luni. Șefii săi l-au lăudat pentru cum a gestionat situația.
Polițistul local nu a depus nicio plângere pe numele președintelui Consiliului Județean.