Președintele CJC Constanța, Mihai Lupu reacționează într-o postare pe o platforma de social media la declarațiile nefericite ale sindicaliștilor din CNAIR.
„Pentru a intra sau a ieși în/din județul Constanța pe cale rutieră, indiferent de varianta aleasă(pod sau bac), trebuie să plătim. Acest aspect nu mi se pare unul deloc corect, în contextul în care cele două poduri care traversează Dunărea nu sunt singurele poduri lungi din țară.
În România există cel puțin 13 astfel de locații, unele dintre ele cu o distanță dublă față de cele din Constanța. Găsesc nefericite declarațiile reprezentantului Sindicatul Drumarilor din CNAIR ,,Elie Radu”. Acesta susține că prin punerea în aplicare a inițiativei legislative a parlamentarilor PNL de Constanța, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ar fi prejudiciată, iar drumurile din România ar rămâne nereparate și neasfaltate.
Dacă urmăm această logică, înțelegem că doar din banii celor care tranzitează cele două poduri se construiesc și se repară drumuri în România. Mă întreb cum sunt utilizați banii încasați de pe rovinietele plătite de toți proprietarii de mașini din România?! Unde se regăsesc banii din taxele de drum încasate de la transportatorii români și nu numai?! Ce ar trebui să se întâmple, să taxăm trecerile peste toate podurile din țară?!
Am fost și sunt un susținător al eliminării acestor taxe, în contextul în care atât locuitorii județelor Constanța și Tulcea, cât și turiștii care vin vara, pe litoralul Mării Negre, plătesc taxa pentru rovinietă. Rămân consecvent poziției mele în această problemă și sper, ca în cel mai scurt timp, această taxă discriminatorie să fie desființată prin lege, astfel încât locuitorii județului pe care îl conduc să nu mai fie discriminați.” Mihai Lupu