luni, 16 februarie, 2026
Home ActualitateMilitar suspect într-o țeapă cu criptomonede de 1,6 milioane de lei. Percheziții și în Constanța

Militar suspect într-o țeapă cu criptomonede de 1,6 milioane de lei. Percheziții și în Constanța

de Redacția Dotto

Militar activ, suspect într-o țeapă cu criptomonede de 1,6 milioane de lei. Anchetatorii spun că, în perioada 2021–2024, acesta împreună cu mai multe persoane din anturajul său, ar fi creat o platformă online prin care convingea oameni să investească în criptomonede.

Victimele erau atrase cu promisiuni de câștig rapid și sigur. În realitate, potrivit probelor strânse până acum, banii investiți nu ajungeau în conturi de tranzacționare, ci erau direcționați în conturile bancare controlate de suspect.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 1.600.000 de lei. În această dimineață au avut loc percheziții în Constanța, dar și în București, Ilfov și Brăila, pentru strângerea de probe în acest dosar.

Perchezițiile au fost făcute sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Militar, cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din cadrul IGPR, IPJ Constanța și Brăila.

Anchetatorii caută probe suplimentare și bunuri care ar putea fi puse sub sechestru. În funcție de rezultatele descinderilor vor fi dispuse măsurile legale.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult