Alte două mine marine au fost neutralizate ieri în Marea Neagră. Este vorba despre mine istorice, care au fost descoperite în timpul unui exercițiu pe care Forțele Navale l-au efectuat anul trecut. Pentru distrugerea în siguranță a minelor, au fost delimitate raioane maritime, iar circulația navelor în aceste zone a fost restricționate. “Pe durata desfășurării operațiunilor de neutralizare, navele militare participante la exercițiul “EP MCM Dive 24” au securizat raioanele maritime specificate”, au transmis reprezentanții Forțelor Navale. De la începutul războiului din Ucraina, Forțele Navale Române au neutralizat cinci mine marine în apele teritoriale românești. Iar, în total, 70 de mine au fost neutralizate în Marea Neagră de către forțele navale ale mai multor țări implicate în operațiuni de securizare maritimă. 53 dintre acestea de Ucraina, 7 de Turcia, 5 de România, după cum am amintit mai devreme, 4 de Bulgaria și una de Georgia.
Mine marine neutralizate în Marea Neagră
124
Articolul anterior