Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruţă, a declarat că afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe iranian nu constituie amenințări militare, ci se referă la aspecte juridice și politice. România nu se află într-un risc suplimentar, iar prezența militarilor americani sporește capacitatea de descurajare.
Luni seară, în Parlament, ministrul Apărării a precizat că declarațiile Iranului nu fac referire la amenințări directe pentru România.
„Acel lucru pe care l-am văzut nu făcea referire la amenințări militare, ci făcea referire la chestiuni de natură juridică și politică. România dispune de capabilități pentru a preveni eventuale atacuri și Scutul de la Deveselu asigură protecția împotriva amenințărilor”, a spus Radu Miruţă.
Ministrul a subliniat că prezența militarilor americani în România crește gradul de descurajare și nu reprezintă un factor de risc pentru cetățeni. Totodată, el a menționat că riscurile generale, cum ar fi atacurile teroriste, există oriunde în lume, dar nu există informații care să indice amenințări specifice la adresa românilor.
Întrebat, luni seara, despre afirmaţia fostului preşedinte Traian Băsescu că echipamentele pe care România a permis SUA să le disloce în bazele militare de la Mihail Kogalniceanu şi Câmpia Turzii nu înseamnă echipament militar defensiv şi că Iranul ar putea încerca să le lovească, Radu Miruţă a explicat că nu vor fi avioane care să transporte explozibili.
Potrivit lui Radu Miruţă, armata SUA a transmis României în scris acest lucru.
”Nu este vorba de aeronave care transportă explozibil, nu este vorba despre bombardiere. Acest lucru a fost verificat de Ministerul Apărării înaintea şedinţei CSAT, înainte de votul acordat în Parlament şi am informat toate aceste lucruri. Armata americană ne-a transmis în scris că nu este vorba de aeronave care să transporte explozibil. Aşadar, de pe teritoriul naţional nu se va pleca cu încărcătură ofensivă”, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruţă.
Radu Miruţă a mai precizat că Ministerul Apărării implementează un program amplu de înzestrare, cu 21 de programe noi în cadrul proiectului SAFE, echivalentul a 38% din bugetul instituției, pentru a crește capacitatea de descurajare a armatei române.
Declarațiile vin în contextul avertismentului transmis luni de Iran României, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei, care a declarat că România ar atrage responsabilitate internațională dacă ar permite Statelor Unite să folosească baze pe teritoriul său pentru operațiuni împotriva Iranului. Baghaei a adăugat că o astfel de acțiune ar fi inacceptabilă din perspectiva dreptului internațional.
În replică, Ministerul Afacerilor Externe al României a subliniat că țara nu este parte a conflictului și că prioritatea sa rămâne diplomația și de-escaladarea. MAE a menționat că acordul bilateral cu SUA din 2006 permite utilizarea legală și continuă a bazelor militare românești, inclusiv pentru capabilități de apărare antirachetă, funcționale de peste 10 ani.
„Solicităm Iranului să înceteze aceste atacuri, care pun în pericol vieți omenești și conduc la degradarea securității și a economiei globale”, a transmis MAE.