luni, 30 martie, 2026
Home ActualitateMircea Lucescu și-a anunțat oficial retragerea după ce a ajuns la spital: ”De la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Gata, s-a terminat”

Mircea Lucescu și-a anunțat oficial retragerea după ce a ajuns la spital: ”De la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Gata, s-a terminat”

de Redacția Dotto

Selecționerul Mircea Lucescu a declarat că a avut probleme de sănătate în cantonamentul echipei naționale, după ce s-a enervat în timpul analizei meciului cu Turcia, precizând că a fost vorba despre fibrilații, nu despre un stop cardiac.

Într-un interviu acordat publicației Golazo.ro, tehnicianul a explicat că starea de rău a apărut pe fondul tensiunii acumulate.

„M-am enervat foarte tare când am început să fac analiza meciului cu Turcia, chiar dacă au trecut deja trei zile. Și de la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Am simțit că nu mai pot respira normal. Sub nicio formă n-am suferit un stop cardiac. Au fost fibrilații”, a afirmat acesta.

Lucescu a precizat că nu este pentru prima dată când se confruntă cu astfel de episoade, amintind un incident similar petrecut în perioada în care antrena în Italia, la Brescia, dar și unul la finalul anului trecut. El a adăugat că urmează să efectueze noi investigații medicale pentru a clarifica situația.

Potrivit sursei citate, meciul cu Turcia a fost ultimul pentru Lucescu în funcția de selecționer, acesta anunțând că nu va mai continua pe banca naționalei.

„Gata, s-a terminat. Mai important însă e altceva. Eu cred în potențialul acestei generații. Fotbaliștii au mult talent. Susținuți, ei și noul selecționer vor putea reuși rezultate bune”, a declarat antrenorul.

Incidentul medical a avut loc în timpul unei ședințe tehnice, înaintea ultimului antrenament premergător plecării spre Slovacia. Ulterior, Mircea Lucescu a fost transportat la Spitalul Universitar, unde a fost supus investigațiilor necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult