Viitorul a ratat play-off-ul, dar Mircea Rednic încă visează la Cupele Europene. Are și un plan B și spune că vrea să termine pe locul 7, ca să joace meciul de baraj pentru Europa.
Viitorul Constanţa a pierdut cu 0-1 meciul din etapa 29disputat pe terenul lui FC Botoşani şi a ratat matematic play-off-ul Ligii 1. Cu toate acestea, Mircea Rednic, antrenorul dobrogenilor, speră să califice echipa în cupele europene, profitând de schimbarea de format a campionatului.
Începând din acest sezon, formaţiile care nu se califică în play-off au totuşi şansa de a evolua în cupele europene, datorită schimbării formatului Ligii 1. Mai exact, primele două clasate la finalul play-out-ului vor juca un baraj între ele, apoi câştigătoarea va mai avea un meci decisiv cu formaţia din top 6 care ocupă ultimul loc de calificare în Europa. Învingătoarea acestui ultim joc de baraj va reprezenta România în competiţiile continentale.