Mohammad Murad cere ajutor de la autorități! Preşedinte Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc cere ferm amânarea ratelor timp de 18 luni şi sprijin imediat pentru industria HoReCa. Potrivit acestuia, pierderile din domeniu sunt de 7 miliarde euro.
În cadrul unei conferințe de presă organizată ieri, Mohammad Murad a declarat ferm că își dorește o colaborare deschisă cu autoritățile. Președintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc susține că pierderile în industria turismului se ridică, până în prezent, la peste şapte miliarde de euro şi este nevoie de o serie de măsuri, precum sprijin din partea statului şi amânarea ratelor la bănci timp de 18 luni, în loc de 9 luni.
Totodată, el a mai subliniat faptul că pierderile de acum nu au mai fost înregistrate de mai bine de 50 de ani. De asemenea, președintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc a mai precizat că deși s-au purtat o serie de discuții de-a lungul timpului, acest sector nu a primit niciun fel de sprijin.
Mohammad Murad a mai precizat că își pune toată încrederea în noul premier al țării, Florin Cîțu. Potrivit acestuia, au existat o serie de discuții cu el pe când era la Ministerul de Finanţe în urma cărora a spus că “acele promisiuni vor fi fapte”. De cealaltă parte însă, preşedintele FPTR s-a arătat “mirat” de faptul că, atunci când apare o lege “care ne cere nouă bani”, în două zile este aplicabilă, dar când este vorba despre o lege care să vină în sprijin, normele de aplicare durează şi un an.
În prezent industria hotelieră este ţinută în viaţă şi nu intră în faliment, deşi 30% dintre operatori au închis şi nu vor mai redeschide, de faptul că nu există “presiuni vizibile” din partea băncilor, dar solicită dublarea perioadei de amânare a ratelor la bănci, a mai spus Mohammad Murad.