marți, 12 noiembrie, 2024
Home DOTTO News Monica Macovei îi cere scuze victimei

Monica Macovei îi cere scuze victimei

de Redacția Dotto

La peste doi ani de la accidentul grav pe care l-a provocat, fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, i-a cerut în sfârșit scuze victimei. Macovei a spus că regretă fapta și că până acum, nu s-ar fi interesat de soarta victimei din cauza presiunii mediatice. Astăzi, Monica Macovei a ajuns în fața magistraților de la Curtea de Apel Constanța. Se judecă apelul depus de ea și de motociclist, împotriva condamnării de 6 luni de închisoare cu suspendare. Instanța a rămas în pronunțare.

In urma accidentului din octombrie 2022, Constantin Ilie, motociclistul ranit de Monica Macovei și-a petrecut mai multe zile în unitățile medicale  decât acasă. Mai întâti la spitalele din Constanța și București, apoi în cetrele de recuperare. Iar după ce s-a externat a revenit periodic pentru diverse intervenții chirugicale. În total a avut nevoie de 150 de zile de ingrijiri medicale. Tocmai de aceea, bărbatul crede că în raport cu urmarile accidentului, pedeapsa primită initial de Monica Macovei a fost un amult prea mica. În plus apărătorul victimei, susține că  Monica Macovei nu s-a interest în niciun moment de starea victimei, nici imediat după accident și nici ulterior. În plus Macovei nu a considerat că este nevoie să sa sune la 112, susținând ca că un jurul victimei erau alți participanți la trafic.

De cealaltă parte, avocatul Monicăi Macovei considera că apelul făcut de victimă este unul foarte excesiv si în plus a susținut că fostul ministru al justiției nu ar trebui obligat de instanță să facă muncă în folosul comunității, precizamd că de 30 de ani, aceasta a lucrat probono și a luptat pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, femeilor abuzate, minorități religioase și chiar jurnaliști. În plus o astfel de măsura ar fi redundantă.

Procurorul a cerut de asemenea o pedeapsa mai aspră pentru Monica Macovei, însă doar în sensul de durată. Ca și regim de executare desi avicata victimei a cerut cu executare, procurorul a susținut vcă nu se impune o astfel de măsură. A precizat însă că ese nevoie ca inculpate să participle la cursuri de reintegrare social și să presteze muncă în folosul comunității.  Instanța a rămas în pronunțare însă indiverent care va fi decizia va fi una definitivă.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult