Primăria Constanța gafează din nou! După incidentul petrecut în Târgul de Crăciun, unde roata panoramica s-a blocat cu zeci de copii și adulți în cabine, la nici 24 de ore de la deschiderea oficială, instituția se face din nou de rușine.
Deși administrația locală a promis și organizarea unui Orășel al lui Moș Crăciun, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, acesta nu a fost inaugurat în ziua anunțată de autorități. Tara Piticilor a fost închisă pe 24 noiembrie pentru pregătiri, iar accesul urma sa să fie permis din nou de pe 1 decembrie. Doar că socoteala de pe Facebook nu s-a potrivit deloc cu cea din teren. Parcul a rămas închis.
Apoi un anunț pe rețelele de socializare preciza că deschiderea oficială va avea loc pe 4 decembrie, la ora 17.00. Mai mulți copii însoțiți de părinți au venit la pomul lăudat numai că surpriză: porțile Orașului lui Moș Crăciun erau ferecate.
Surse din Primăria Constanța susțin că deschiderea ar urma să aibă loc astăzi, însă la cum arată zona rămâne de văzut dacă zvonurile se vor transforma în realitate și constănțenii vor avea parte de o minune de Crăciun.