Din lumea occidentală a dispărut subit veselia de nedescris, iar promisiunile despre prosperitate sunt foarte cumpătate, dacă nu cumva sunt programate genetic să nu mai existe. Parcă omenirea capitalistă nu se mai pune pe construit și pe produs, ca să aibă ce consuma în urma poftei gigantice de viitor.
La noi însă, viitorul s-a transformat dintr-o promisiune într-o amenințare. Există perioade de timp, doar în anii electorali, când unii primari, aceste ființe umane devorate de dragostea pentru semenii lor, cad în transa adâncă a iubirii aproapelui. Ochii unora dintre primari se umezesc la vederea oricărui copilaș fără adăpost sau oricărei pisici care traversează, electrizată de frică, o stradă circulată. Lacrimile țâșnesc din ochi ca apele din fântânile arteziene ale marilor orașe în care se fac vizitele de documentare. După ce trece perioada electorală, omul, contribuabilul, cetățeanul, capătă un alt statut. El devine: prostime, gloată, plebe. Dar, pe fondul acesta zgâlțâit din temelii, se așterne încet ambiția.
Timpul marilor exerciții de imaginație a trecut, iar acum e vremea certitudinilor. Parlamentarii au păstrat majorarea salarială pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Județene. Asta înseamnă ceva. Înseamnă că trebuie să înceapă schița la viitorul portret al “Tărâmului Făgăduinței” ce va prinde viață,doar dacă voturile merg acolo unde trebuie. Senzația generală, este că parcă niciodată în România, nu a existat atât de multă corupție. Cu cât este mai mare nesiguranța în care se scufundă țara, peste care stăpânesc domnii decidenți, aidoma unor conducători atotputernici din negura timpului, cu atât mai suprarealiste sunt proiectele. Iar exemplele sunt multe și acaparează cotidianul așa cum se întâmpla cu ratele de infectare Covid, în valul trei. Milioane de vaccinuri cumpărate cu bani mulți, care acum trebuie distruse, fără ca cineva să plătească pentru asta. Infuzia de doctorate plagiate ale unor personaje publice care conduc țara, fără scrupule. Neputința autorităților de a reglementa prețurile la energia electrică și la gaze, pentru că la mijloc se află tot felul de intermediari, deși explicațiile de la televizor sunt că „de vină este Putin“. Magistrați care vor avea ratele la case plătite de stat.
Presă plătită de partidele politice. Dotarea Poliției Române cu automobile de la o companie auto bavareză, acțiune ce ridică mari semne de întrebare, pentru că nimeni nu are legătură cu caietul de sarcini. Sunt doar câteva disfuncții majore depistate în organismul României, într-un timp foarte scurt. Peste toate aceste simptome ce scot în evidență că dacă și-ar face analize, România ar trebui să-și schimbe radical stilul de viață, domină lozinca „România merge bine iar economia creşte“. Crește cum crește uimirea unui om de rând, care privește anumite discursuri fără prompter ale oamenilor ajunși în fruntea țării. Căci vocile stinse ale analiștilor economici, nu pot învia economia, după cum mințile puține nu pot înmulți banii săracilor. După care apare în peisaj consolarea publică de genul: Nasol, nene! Asta e! Ce să fac?! Dar, România merge bine iar economia creşte“. Se întâmplă fix ca în trecut, când, chestia cu discursurile despre prosperitate se petrecea pe fondul unei tragi-comedii, al unei masive crize alimentare, în care inegalitatea între descurcăreți și restul poporului era de un farmec delicios.
