Au fost publicate imaginile cu momentul în care nava de marfă Arvin, care s-a scufundat în urmă cu două săptămâni în Marea Neagră, se rupe în două. Cel puțin trei marinari au murit și alți trei erau dați dispăruți pe 18 ianuarie, după scunfundarea unei nave de marfă în Marea Neagră în largul coastei Turciei. Vă avertizăm urmează imagini cu un puternic impact emoțional.
Nava Arvin naviga din Georgia în Bulgaria când a fost distrusă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și s-a scufundat. Momentul în care nava s-a rupt a fost înregistrat de o cameră, iar imaginile au fost distribuite de site-ul The Marine Post. Amiralul în rezervă Vergil Chiţac, fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa spune că astfel de imagini sunt rare.
Salvatorii turci au reușit, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, să salveze șase membri ai echipajului cargoului „Arvin”, însă patru marinari și-au pierdut viața.
Cargoul Arvin are o lungime de 113 metri, o lăţime de 13 metri şi un pescaj maxim de 3,86 metri și a fost construită în anul 1975.