Navigatorii de pe nava Galaxy Leader, capturată de milițiile din Yemenul de Nord în noiembrie 2023, au fost eliberați, conform unui comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN). Printre cei 25 de membri ai echipajului eliberați se află și un ofițer electrician român. Ceilalți marinari sunt din Ucraina, Bulgaria, Filipine și Mexic.
Eliberarea echipajului este rezultatul demersurilor susținute de armatorul navei, de organizațiile internaționale precum Agenția de Securitate a ONU, Organizația Maritimă Internațională (IMO) și Federația Internațională a Transportatorilor (ITF), dar și al implicării guvernelor țărilor din care provin navigatorii, transmite SLN. Gestul vine ca semn de recunoștință pentru încetarea luptelor din Gaza.
Ministerul Afacerilor Externe din România a monitorizat atent situația prin structurile sale specifice, asigurând sprijin în demersurile de eliberare. În prezent, se așteaptă un comunicat oficial din partea MAE cu detalii suplimentare despre starea și situația ofițerului electrician român, se mai arată în comunicat.
SLN subliniază importanța eforturilor internaționale coordonate pentru protejarea navigatorilor în zonele de conflict și continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile acestui caz.
Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce acestea vor deveni disponibile.
Comunicatul integral al SNL, transmis de Adrian Mihălcioiu:
“Din informațiile primite de noi cu puțin timp în urmă, astăzi, cei 25 de navigatori din Ucraina, Bulgaria, Filipine, Mexic și România de pe nava Galaxy Leader, capturată de milițiile din Yemenul de Nord în noiembrie 2023, au fost eliberați ca semn de recunoștință pentru încetarea luptelor din Gaza.
Eliberarea navigatorilor a fost solicitată permanent de armatorii navei, de organizațiile internaționale (Agenția de Securitate a ONU, IMO, BIMCO), de Federația Internațională a Transportatorilor (ITF), de multe entități importante din industrie și de reprezentanții guvernelor statelor din care fac parte navigatorii de pe nava Galaxy Leader. Cu siguranță, Ministerul Afacerilor Externe, prin structurile specifice, a monitorizat cu atenție această situație.
Pentru mai multe informații despre starea și situația reală a navigatorului român, așteptăm comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.”