Nereguli la Morga Spitalului Judeţean Constanţa
HomeBreaking newsNereguli la Morga Spitalului Judeţean Constanţa
Breaking news - luni 14 decembrie 2020

Nereguli la Morga Spitalului Judeţean Constanţa

Prin dispoziția Președintelui Mihai Lupu, s-a constituit la nivelul Consiliului Județean Constanța, o Comisie Mixtă de Control, în vederea efectuării unei acțiuni de verificare la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, la Serviciul de Anatomie Patologică, precum și la Compartimentul de Prosectură (morgă).

Controlul a fost efectuat în data de 11 decembrie 2020 și a avut în vedere circuitele prevăzute pentru transportul persoanelor decedate din toate secțiile spitalului către morgă și verificarea condițiilor de deținere.

Astfel, în urma verificărilor efectuate au fost dispuse următoarele măsuri:

– Amenajarea unui spațiu împrejmuit, în zona celor două containere frigorifice de păstrare, în vederea facilitării identificării și predării către aparținători a persoanelor decedate.

– Clarificarea în regim de urgență a situației persoanelor decedate fără aparținător sau neidentificate, aflate în custodia spitalului, precum și luarea măsurilor care se impun în acest caz.

– Desemnarea unei persoane ce va avea ca atribuții consilierea aparținătorilor și coordonarea procedurii de depunere a documentelor și ridicarea persoanelor decedate de către aparținători, în cadrul Compartimentului Prosectură.

Comisia Mixtă de Control a trimis către conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța raportul de control, în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse în cadrul acestuia.

Ne dorim o comunicare cât mai eficientă între aparținători și personalul de specialitate. Acest aspect este necesar pentru a veni în sprijinul aparținătorilor persoanelor decedate, în vederea ușurării procedurilor de încredințare a defuncților către aceștia. De asemenea, vom urmări implementarea măsurilor dispuse și vom analiza efectele lor, iar în cazul în care situația o va impune, analizăm posibilitatea achiziționării unui container frigorific modular, în condițiile legii” – a declarat Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

Constănțenii trebuie să plătească o gigacalorie mai ieftină!

În mod evident, Constanţa are nevoie de o nouă abordare privind serviciul public de furniz…