Expunerea prelungită la improvizații și apatie, generează oboseală turistică și conduce la accentuarea simptomelor unor boli urbane preexistente. Acest limbaj medical specific perioadei, se mulează perfect și pe trupul stațiunii Mamaia. Pandemia asta a nepăsării când vine vorba de Mamaia, ne-a expus pe toți la dileme tulburătoare.
Primarul Constanței Vergil Chițac spunea zilele trecute că „în stațiunea Mamaia nu se vor mai comercializa anumite produse alimentare din acestă vară și că sunt unii sceptici care spun că Mamaia nu mai e staţiune“. Depinde cu ce o comparăm. Dacă ne gândim la Nisa sau la Cayo Espanto din Belize, nu este o stațiune, dar dacă o comparăm cu Sărata Monteoru sau Amara, e ca și cum am face un test comparativ între fostul bazin de înot aflat în paragină în Tomis Nord și piscina încălzită, cu dale din mozaic din Musha Cay Bahamas, unde la sfârșitul zilei se relaxează pasionații de golf.
Este foarte clar că dacă ne lăsăm mintea să se întoarcă în pâcla trecutului, pentru a vedea mai bine unde eram şi unde am ajuns – prezentul turistic nu poate fi caracterizat decât printr-o reculegere. Țări mai mici decât România și cu un relief infinit mai dezavantajos, atrag de 5-6 ori mai mulți turiști străini. Politicile statului nu au fost în direcția încurajării turismului. Încă de la privatizarea marilor hoteluri foste de stat, s-a mers pe principiul „hai să le împărțim între noi” decât să aducem investitori străini care știu cum se face. Iar rezultatul se vede în enclavele turistice cu servicii foarte proaste și prețuri foarte mari, dar și în strategiile de relansare ale turismului, pe care le vedem la televiziuni, rostite de niște vrednici fabricanţi de ipoteze.
În alte zone, promovarea a venit cu ajutor. De câţiva ani, când spui Viscri, spui Prinţul Charles. Iar zona a început să fie din ce în ce mai „gustată” de turişti, români şi străini. Dar, şi acolo, infrastructura e la pământ, pentru că așa cum spuneam, politicile statului nu au fost în direcția încurajării turismului. Când iei o noapte la un hotel de 4 stele, dar constați că piscina nu funcționează sau că sauna e închisa „temporar”, nu prea mai discutăm despre un turism civilizat aducător de venituri și satisfacție. E ca și cum, i-ai pune unui corigent la matematică o culegere de probleme în față și ai începe să-i vorbești despre topologia algebrică necomutativă.
Mamaia nu se va transforma în Bodrum, dacă desființăm magazinele alimentare. Mamaia are nevoie de un tour operator de notorietate, care să nu-i mai arate scurtătura spre o viață artificială. La noi, complicaţiile apar când ne punem în relaţie cu semenii, fie ei vecini, prieteni, colegi sau adversari de turism. Se declanşează atunci aşa-numitul reflex al falsei proiectări. Suntem ceea ce cred alţii despre noi, nu ce credem noi că suntem. Asta credem că a vrut primarul Constanței să ne spună zilele trecute referindu-se la Mamaia.
Va fi foarte greu să mai facem din Mamaia ceva atrăgător pentru turiști, care când vin în vacanță, și-ar dori să vadă pe lângă parcuri curate și șosele ca-n palmă și o placă de marmură pe care scrie: Pe aici a trecut Pericle! Cum spuneam, va fi foarte greu! Asta și pentru că în stațiune, arhitectura suferinței a căpătat de-a lungul timpului valențe baroce, adică s-a construit haotic în toată această regiune, iar municipalitatea a plătit ani la rând abonamentul la conformism, ipocrizie și mediocritate urbană.
E notorie uşurinţa cu care se preschimbă visul, inclusiv cel american, în coşmar. Asta va trebui să facem. Să ne trezim din acest coșmar și să nu ne mai compromitem credibilitatea şi traiectoria, în timp ce ne uităm admirativ la fotografiile cu stațiunea Mamaia din anii 70.
