Primăria vrea să amplaseze statui noi, în zona Peninsulară.
În urma dezbaterii publice au fost propuse 5 statui: cea a Împăratului Constantin cel Mare, a Regelui Carol I, Regelui Ferdinand, Remus Opreanu și a scriitoarei Cella Serghi, toate urmând a fi amplasate în zona istorică a orașului.
Proiectul va fi propus într-o ședință a Consiliului Local Municipal, iar dacă va fi aprobat, va urma procedura de achiziție. Totodată, Primăria Constanța a semnat un contract de finanțare nerambursabilă, pentru organizarea Festivalului Statuilor Vivante de la Malul Mării. Festivalul va avea loc în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în Parcul Arheologic.