Primarul Constanței, Vergil Chițac, este menționat în dosarul șpăgii din Portul Constanța, în cadrul unor discuții purtate între omul de afaceri Jean-Paul Tucan și un ofițer sub acoperire. Interceptările procurorilor arată că omul de afaceri Jean-Paul Tucan i-a spus unui ofițer sub acoperire că avea nevoie de sprijin administrativ pentru obținerea unor terenuri strategice în Portul Constanța, destinate construcției unei rampe auto și a unui terminal de bitum.
În acest context, Tucan îl menționează pe primarul Vergil Chițac, sugerând că ar putea fi un factor-cheie în influențarea deciziilor locale legate de avize și aprobări. Primarul Vergil Chițac nu are nicio calitate în acest dosar și nu a fost citat la audieri. Departamentul de Presă al Primăriei Constanța a refuzat să comenteze acest subiect. În stenogramele procurorilor care au documentat rețeaua șpăgii din Portul Constanța apare și numele consilierului lui Vergil Chițac și președinte al OMD Constanța – Mamaia, George Măndilă. Potrivit documentelor procurorilor, Măndilă ar fi acționat ca un intermediar între oamenii de afaceri și autorități.
STENOGRAMELE ÎN CARE APARE MENȚIONAT PRIMARUL VERGIL CHIȚAC:
”(…) TUCAN JEAN-PAUL: Că după ce îmi dai tu informația aș vrea să vorbesc cu… / MĂNDILĂ GHEORGHE: Așa. / TUCAN JEAN-PAUL: …domnu’ primar. / MĂNDILĂ GHEORGHE: Da. De mâine. / TUCAN JEAN-PAUL: Ă… Se… Ă… Și… E! Pot să vorbesc și azi. / MĂNDILĂ GHEORGHE: Păi nu că azi nu e la muncă. A! Nici mâine nu e. / TUCAN JEAN-PAUL: Știu, da’ nu tre’ să fie la muncă. / MĂNDILĂ GHEORGHE: A, bine. Atunci da, ok. Da, da. / TUCAN JEAN-PAUL: Ce… Nu știu drumu’ la EFORIE? Ce dracu’!
”Da, Tucan mi-a spus că se va ocupa el la Primăria Constanța și nu vom avea nicio problemă, iar el personal o să vorbească cu primarul Chițac. De altfel mi-a mai arătat și o mașină despre care a afirmat că a fost a lui Hitler. (…)”
(TUCAN JEAN-PAUL: Vorbesc eu! Eu sunt…[neinteligibil]…primarul! / DIMA ALEXANDRU CRISTIAN: Aa, bine! O.K.! / TUCAN JEAN-PAUL : Eu am o relaţie cu CHIȚAC, suntem frați! Ca să-nțelegi.)
”(…) TUCAN JEAN-PAUL: Sau săptămâna asta. Da’ săptămâna asta decât azi pot că mâine am o întâlnire, mă întâlnesc cu CHIȚAC la o cafea că e și el azi plecat și pe urmă e weekend, nu mai vreau să vă deranjez. Deci…(…).” și în data de 25.07.2024 la ora 16:35:07, cu Dublea Andreea-Elena: (…) TUCAN JEAN-PAUL: Ăă, mâine, 9, întalnire cu avocații… / DUBLEA ANDREA-ELENA: Mhm. / TUCAN JEAN-PAUL: Și când ajung la birou, să-l sun pă CHIȚAC. / DUBLEA ANDREA-ELENA: OK. / TUCAN JEAN-PAUL: Ăă, că vreau să mă văd, după ce termin cu ăia vreau să mă duc să mă văd cu el. / DUBLEA ANDREA-ELENA: Bine. (…)”
TUCAN JEAN-PAUL: Dar nu, că vorbisem și eu cu CHIȚAC. CHIȚAC aștepta și el documentele, înțelegi? Că vorbisem și eu… Am vorbit eu personal cu CHIȚAC, înainte să plec. După ce am vorbit cu tine, m-am dus și m-am întâlnit cu CHIȚAC. Și i-am zis: ,,Vezi că o să vină documentele …[neinteligibil]… ne dai și nouă repede urbanismul și astea…” ,,Da, mă, să mi le aducă în …[expresie obscenă]…”, că a zis ,,Eu ți-l dădeam și acum, dar nu au fost complete. Ce vină am eu?!” Zic: ,,Da, mă, eu nu ți-am zis că ai vreo vină. Eu te-am rugat să ne ajuți că”, zic, ,,e urgență că pierdem dracu.” Zic: ,,Nu mai avem timp fizic, știi?” ,,Păi,… dați-le!”, a zis: ,,Dați-le și vi le dau dracu!”