duminică, 21 iulie, 2024
Home Actualitate O dronă rusească a căzut la patru kilometri de Grindu, jud. Tulcea

O dronă rusească a căzut la patru kilometri de Grindu, jud. Tulcea

de Redacția Dotto

O dronă a căzut la numai patru kilometri de zona Grindu din Tulcea. Ministerul Apărării Naționale anunță că aceasta a produs un crater adânc de 1,5 metri. Zona era nelocuită.

Ministerul Apărării Naționale transmite că a monitorizat situația în zona de frontieră și a activat procedurile de Poliție Aeriană, notificând totodată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la zonele din județele Tulcea și Galați care ar fi putut fi afectate de riscurile asociate acestei situații.

IGSU a emis un mesaj RO-Alert la ora 22.45, iar starea alertă aeriană a încetat în jurul orei 02.00.

„Aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza Aeriană 86 de la Fetești și aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” au fost ridicate pentru a executa misiuni de supraveghere a spațiului aerian național”, a transmis MAPN.

Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat, în cursul acestei situații,  o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național, cu semnal detectat la înălțime mică pe un traseu către zona Grindu, din județul Tulcea.

„În baza informațiilor din teren privind un posibil impact pe teritoriul României, echipe mixte MApN/MAI s-au deplasat în cursul nopții în zonă și au raportat, în această dimineață, că a fost identificat un crater de 1,5 m adâncime rezultat ca urmare a prăbușirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene, într-un perimetru nelocuit aflat la circa 4 km amonte de localitatea Grindu. Au fost luate măsuri de securizare a zonei și au fost notificate structurile competente pentru ridicarea probelor și desfășurarea investigațiilor, conform procedurilor”, mai notează sursa citată.

 Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.

Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult