Bătută, umilită și alungată de acasă. Este povestea tristă a Claudiei, o tânără din Constanța, care și-a luat inima în dinți și a cerut ajutor și alinare la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Emoționați de traumele prin care au trecut tânăra și cei doi copii ai săi reprezentanții Direcției i-au oferit adăpost în Locuința Protejată pentru victimele violenței domestice, unde își poate crește copiii în liniște.
Așa își începe povestea de viață Claudia, o tânără care, la numai 15 ani a crezut că și-a întâlnit sufletul pereche și că toată viața ei va fi asemenea unui basm. Dragostea pentru cel care avea să îi devină soț a fost mai presus de toate sfaturile familiei care a îndemnat-o la prudență. Claudia se visa fericită, iubită, ocrotită. Și așa a și fost, însă nu pentru mult timp.
Când fetița lor a împlinit 2 anișori, Claudia și soțul ei s-au reîntors în țară și deși, între timp, familia s-a mai mărit cu încă un membru, lucrurile au mers din rău în mai rău. Jignirile și bătăile erau tot mai dese, la fel și episoadele în care tânăra își găsea bagajele la ușă în miez de noapte.
Sătulă de umilințe și bătăi, Claudia a decis să ceară și ajutor de specialitate. Așa a ajuns la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Constanța, care i-a oferit adăpost în Locuința Protejată pentru victimele violenței domestice. Între timp a intentat și divorț și a decis să își continue și studiile.
Locuința Protejată găzduiește victimele violenței în familie alături de copiii lor și reprezintă șansa la o viață nouă pentru femeile abuzate, care reușesc aici să își redobândesc încrederea și forța de care au nevoie.
În decursul unui an de funcționare, serviciul Locuința Protejată Victimele Violenței Domestice, prin specialiștii care o deservesc, a influențat destinele a 26 de femei.