luni, 6 mai, 2024
Home DOTTO News Ovidiu: cea mai modernă grădiniță din țară

Ovidiu: cea mai modernă grădiniță din țară

de Redacția Dotto

Cea mai modernă grădiniță din țară a fost inaugurată, ieri, la Ovidiu. Aceasta a fost renovată prin programul ”România Eficientă”, fiind  cea de-a treia unitate de învățământ din România inclusă în acest proiect. Clădirea a fost extinsă, consolidată și renovată din punct de vedere energetic. Acoperișul a fost izolat termic, la fel și pereții exteriori și pardoseala. Clasele au fost dotate cu mobilier nou și cu material didactic potrivit pentru cei mici. Lucrările de modernizare a acestei unități de învățământ au fost derulate de Primăria Ovidiu, în colaborare cu Energy Policy Group (EPG) și OMV Petrom.

La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanții administrației publice locale și ai celor două entități care au făcut posibil acest proiect, precum și inspectorul școlar general, Sorin Mihai și alți directori de instituții.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult