vineri, 13 iunie, 2025
Home Actualitate Pachet ce ar putea conține droguri, pe plajă

Pachet ce ar putea conține droguri, pe plajă

de Redacția Dotto

Un nou posibil dosar „Droguri din Marea Neagră”, la Constanța. Polițiștii Antidrog și DIICOT Constanța efectuează cercetări după ce plajă a fost găsit un pachet cu o substanță albă cu posibile efecte psihoactive.

Un constănțean care se plimba duminică la prânz pe o plajă din zona Faleza Nord a orașului a zărit in nisip, intre stabilopozi, un pachet de dimensiuni potrivite, sigilat intr-o folie de plastic transparentă. Fusese, cel mai probabil, adus de valurile uriașe din furtuna cumplită care s-a abătut sâmbătă spre duminică noaptea asupra litoralului.

Martorul a alertat poliția. În scurt timp, polițiștii de la Secția 1 au ajuns la locul indicat și au preluat pachetul. Potrivit IPJ Constanța, substanța albă părea să fie o pudră cu efecte psihoactive.

Pentru continuarea cercetărilor de specialitate, pachetul, cu o greutate de 1,028 kg, a fost preluat de DIICOT și de polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Anchetatorii vor stabili natura substanței și, dacă e posibil, proveniența ei. Găsirea pachetului pe plaja din Constanța nu este o premieră.

În urmă cu patru ani, DIICOT a instrumentat dosarul „Cocaina de la Marea Neagră” când plajele de pe litoral, la Sfântu Gheorghe în Delta Dunării, la Eforie, Agigea, Mamaia, au fost invadate de sute de pachete sigilate care conțineau cocaină. In total, peste o tonă. Din cauza furtunii, căzuseră dintr-o navă care aducea trei tone de droguri din America Latină și urmau să ajungă in vestul Europei. Valoarea totală, peste 600 milioane de euro. Rețeaua infracțională a fost destructurată de DIICOT și INTERPOL.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult