Momente de groază, aseară, într-un hotel din stațiunea Olimp. Un incendiu a izbucnit pe acoperișul clădirii în care se aflau cazați sute de turiști. Focul a generat mult fum, care s-a propagat rapid spre ultimul etaj, declanșând panica printre oaspeți.
În doar câteva minute, aproape 400 de persoane, printre care și copii, au fost evacuate de urgență de echipajele de pompieri și personalul hotelului. Trei turiști, inclusiv un copil, au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, au reușit să izoleze focarul și să evite extinderea incendiului. Cel mai probabil focul a pornit de la un cablu electric deteriorat din zona acoperișului.
Turiștii evacuați au petrecut zeci de minute în stradă, privind cu teamă intervenția pompierilor. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs incidentul.