joi, 15 mai, 2025
Home Actualitate Parfumuri contrafăcute descoperite de jandarmi

Parfumuri contrafăcute descoperite de jandarmi

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Marți, 09.07.2024, în timpul unei misiuni de rutină, Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat, în jurul orei 16:00, la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja din municipiul Constanța, un bărbat în vârstă de 31 de ani, care avea o sacoșă în mână și s-a comportat suspect la vederea patrulei.

Datorită acestui motiv jandarmii s-au apropiat și l-au legitimat pe cel în cauză. Bărbatul figura cu domiciliul într-o localitate din județul Galați. Ulterior s-a trecut și la controlul corporal și al bagajelor acestuia, jandarmii descoperind în sacoșa bărbatului mai multe parfumuri și perechi de ochelari purtând sigla sau denumirea unor mărci de renume, susceptibile a fi contrafăcute (comercializarea unor asemenea produse fiind sancţionată de legea 84/1998, privind mărcile si indicaţiile geografice).

Bărbatul le-a spus jandarmilor că a cumpărat articolele respective din București, în scopul de a le vinde apoi cu profit la Constanța.

Articolele respective au fost ridicate de către jandarmi în vederea confiscării și împreună cu actele premergătoare întocmirii dosarului penal au fost predate lucrătorilor de poliție în vederea continuării cercetărilor.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult