duminică, 21 septembrie, 2025
Home DOTTO NewsPasajul pietonal subteran de pe Ștefan cel Mare, redeschis după aproape 4 ani de șantier și întârzieri

Pasajul pietonal subteran de pe Ștefan cel Mare, redeschis după aproape 4 ani de șantier și întârzieri

de Redacția Dotto

După aproape patru ani de șantier și întârzieri, pasajul pietonal subteran de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța a fost redeschis astăzi. Lucrările au început în 2021 și ar fi trebuit să fie gata în 2023, dar au fost întârziate de probleme administrative.

Pasajul face parte din proiectul de modernizare a zonei centrale, un proiect cu o valoare totală de 18 milioane de euro. Iar pentru întreținerea străzii Ștefan cel Mare, inclusiv pasajul, administrația locală era dispusă să plătească 6,6 milioane de euro, pe 4 ani. Primul constructor a abandonat lucrarea, iar finalizarea a fost preluată de un subcontractor. În paralel, au existat suspiciuni legate de nereguli în cheltuirea banilor publici, investigate de autoritățile antifraudă.

De astăzi, însă, pietonii pot folosi din nou pasajul, așa cum se vede în imagini. Platformă pentru persoanele cu handicap nu există, iar la orele prânzului ușa de la toaleta publică din pasaj era închisă.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult