Xavier Pascual, noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, recunoaște că băieții săi mai au mult de muncă până să își atingă cele două obiective trasate: calificarea la Campionatul Mondial din 2023 și la Jocurile Olimpice din 2024.
Xavier Pascual, tehnicianul care a stat 12 ani pe banca Barcelonei și a câștigat alături de clubul catalan nu mai puțin de 61 de trofee, a venit la naționala masculină de handbal a României cu gânduri mari! Să o readucă acolo unde a fost cu ani în urmă, în elita handbalului mondial! Pentru asta e nevoie de multă muncă. Spaniolul a încheiat un prim stagiu de pregătire cu 32 de jucători la finalul căruia a tras și câteva concluzii.
„Mai e mult de muncă! Vedem ce va fi peste 4 luni, atunci putem vorbi despre Mondialul din 2023 și să ne calificăm la Jocurile Olimpice de la Paris!”
Selecționerul este profesor pentru jucători, dar, la rândul său, se simte și el ca un școlar.
Băieții lui Paski sunt încântați de antrenamentele spaniolului. Portarul Iancu și pivotul Rotaru au lucrat cu el și în urmă cu doi ani, în primul mandat al acestuia la echipa națională. Jucătorii știu că e nevoie de multă muncă la prima reprezentativă și mai este mult până departe.