marți, 9 decembrie, 2025
Home ActualitatePercheziții DIICOT la un dealer de droguri din Constanța: au fost descoperite mai multe droguri și un pistol tip airsoft

Percheziții DIICOT la un dealer de droguri din Constanța: au fost descoperite mai multe droguri și un pistol tip airsoft

de Redacția Dotto

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.–Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iulie – octombrie a.c., aceasta ar fi procurat și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis) și ar fi deținut și manipulat substanțe psihoactive, din categoria clasa catinonelor sintetice (N-ethylpentedrone), destinate comercializării către consumatori din județul Constanța.

În urma percheziției efectuate, au fost descoperite și ridicate peste 85 de grame de canabis, 8 grame alfa-Ethylaminopentiophenone, 2 grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, un pistol tip airsoft, precum și alte mijloace de probă.

La data de 30 octombrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T– Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unei persoane, de 39 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult