sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Home Actualitate Percheziții în județul Constanța, într-un dosar de proxenetism și spălarea banilor

Percheziții în județul Constanța, într-un dosar de proxenetism și spălarea banilor

de Redacția Dotto

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat opt percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălarea banilor.

Perchezițiile au avut loc în județul Constanța, la locuințele unor persoane fizice și sediul unei persoane juridice.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în cursul anului 2024, o femeie, de 49 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către angajatele salonului de masaj pe care l-ar fi deținut, prin punerea la dispoziție a locației pentru practicarea prostituției și identificarea clienților prin intermediul unui site.

Totodată, femeia ar fi obținut foloase patrimoniale din înlesnirea practicării prostituției de către angajatele salonului.

De asemenea, ar fi săvârșit infracțiunea de spălarea banilor, prin aceea că ar fi disimulat adevărata natură a sumelor de bani obținute din practicarea prostituției de către angajatele salonului.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost identificate 9 persoane de sex feminin care ar fi practicat prostituția, descoperiți și ridicați 3.420 de dolari, 2.295 de euro, 470 de lei, precum și 14 telefoane și înscrisuri cu valoare probatorie.

Femeia de 49 de ani a fost reținută, pentru 24 de ore, condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 22 noiembrie, va fi prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere legală.

La acțiune au participat și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult