Pericol în Gara Cernavodă. Călătorii traversează liniile de cale ferată, ca să ajungă pe peron

Situație periculoasa în Gara din Cernavodă, unde călătorii trec peste sinele de cale ferata că să ajungă la cel mai circulat peron: acela unde vine trenul de la Bucureșți.

Pentru că trecerile amenajate sigur peste liniile de tren sunt foarte departe de clădirea gării, oamenii o iau de-a dreptul printr-un gard și apoi urca doua pietre una peste alta să ajungă pe peronul Liniei nr. 5.

Trenul de la Bucureșți intra în gara Cernavodă direct la Linia 5. E linia cea mai, directa și cea mai dreapta cu Constanta, și în același timp cea mai departe fata de clădirea gării. Că să ajungă la peronul 5, localnicii și călătorii ce ajung în Cernavodă, traversează două şine de cale ferată: Linia 4 și celebra „Linie 5”. Trec printr-o gaură din gardul care le desparte și ca să ajungă pe peron mai urca două pietre sprijinite una de alta.

Oamenii s-au obișnuit și nu mai văd pericolul. A devenit o obișnuință să treacă prin gard și-apoi printre liniile ferată.

„Nu e deloc în regulă. Este risc de accidente, spune un bărbat.

„Este o improvizație periculoasă, normal, se vede, se pot întâmpla tot felul de accidente”, a adăugat un altul.

“Nu este deloc normal, trebuia făcută o pasarela, ceva. N-ai cum ! E ceva imposibil să treci peste linii. Nu sunt nici măcar trepte. Nu sunt scări”, a adăugat o doamnă.

Gara din Cernavodă e prevăzută cu treceri la nivel peste calea ferată. La ambele capete ale peronului sunt amenajări de beton, scări de acces și balustrade pentru cei care au nevoie de un sprijin în plus. Cu toate acestea cei mai mulți preferă să ajungă la peron pe această cale de acces complet nesigură.

„De ce vine lumea pe aici ? Pentru că este mai aproape”, spune un bărbat.

“În mod normal nu pe aici se trece. Dar pe unde ? Pe la cap, pe-acolo. Și de ce prefera lumea pe-aici ? Așa, că-i mai aproape”, a povestit o altă persoană aflată pe peron.

Până când administratorii CFR Infrastructură nu vor înlătură pietrele improvizate de localnici, călătorii care circulă pe ruta Bucureșți – Constanța vor continua să treacă prin gard și peste şinele ferate. Iar riscul accidentelor va persista în continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

LNBF: CSM Constanța victorie clară în deplasare la Rapid

Într-un duel intens din Liga Națională de Baschet Feminin, echipele CS Rapid și CSM Consta…