Pericol pe A2. Un șofer ucrainean băut, surprins în timp ce conducea haotic, în zig zag

Incident șocant pe Autostrada Soarelui. Un șofer al unei cisterne încărcate cu motorină a fost surprins în timp ce conducea haotic, în zig zag, spre Constanța, punând în pericol viața pasagerilor unui microbuz, care se afla în spatele său.

Speriat șoferul microbuzului a apelat numărul de urgență 112. Acesta le-a spus dispecerilor că în fața sa se află o cisternă înmatriculată în Ucraina al cărei șofer schimbă benzile fără discernământ și fără să semnalizeze, fiind în pericol să se răstoarne.

Sursa video: Facebook / Bogdan Paul

Autoritățile au intervenit rapid și au reușit să îl oprească pe șoferul camionului. Acesta a fost interceptat în spațiul de servicii de la km 49 al Autostrăzii Soarelui. Oamenii legii spun că este vorba despre un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat intervenția medicilor. Oamenii legii au decis reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost dus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Germania: popularitatea guvernului se prăbușește

Formaţiunea social-democrată SPD s-a reunit în congres la Berlin, dar delegaţii nu au mai …