Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat joi că peste 1.200 de persoane care desfășurau activități fără forme legale în domeniul ride-sharing au fost identificate în ultimele două săptămâni în județul Constanța, în urma controalelor efectuate de Inspecția Muncii.
Potrivit ministrului, 716 persoane au fost depistate săptămâna trecută, iar alte 505 în această săptămână, toate activând în sectorul transportului alternativ.
„Este o luptă continuă împotriva celor care fac bani de pe urma unor oameni care nu beneficiază de nicio protecție”, a transmis Florin Manole, precizând că verificările vor continua până la reglementarea clară a domeniului.
Amenzi de milioane de lei la nivel național
Conform unui comunicat al Inspecției Muncii, în perioada 2–6 februarie 2026, inspectorii au efectuat 1.834 de controale la nivel național, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și al securității și sănătății în muncă.
În urma verificărilor au fost aplicate 1.122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.422.500 lei. Totodată, au fost dispuse 2.361 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
La nivel național, au fost identificate 577 de persoane care prestau muncă nedeclarată, dintre care 505 în județul Constanța, majoritatea în domeniul ride-sharing. În zona relațiilor de muncă, inspectorii au aplicat 198 de amenzi și 253 de avertismente, în valoare totală de 2.866.000 lei.
Nereguli frecvente și măsuri drastice
Printre cele mai frecvente abateri constatate se numără:
- utilizarea muncii nedeclarate;
- nerespectarea programului de lucru și a timpului de odihnă;
- neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior de inspectori.
Pe linia securității și sănătății în muncă au fost realizate 680 de controale, fiind aplicate 671 de sancțiuni (91 de amenzi și 580 de avertismente), în valoare de 556.500 lei. În plus, inspectorii au dispus oprirea din funcțiune a 15 echipamente și sistarea activității în două locuri de muncă, din cauza riscurilor grave de accidentare.
„Siguranța angajaților și respectarea drepturilor contractuale nu sunt opționale. Numărul ridicat de sancțiuni reflectă determinarea noastră de a elimina practicile ilegale de pe piața muncii”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct.