duminică, 16 februarie, 2025
Home Actualitate ULTIMĂ ORĂ. Pescador dispărut, fără urmă, în Marea Neagră. Trei marinari au decedat. Alte două persoane sunt căutate

ULTIMĂ ORĂ. Pescador dispărut, fără urmă, în Marea Neagră. Trei marinari au decedat. Alte două persoane sunt căutate

de Redacția Dotto
Pescador
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Tragedie pe Marea Neagră. Trei pescari și-au pierdut viața după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a scufundat. Alți doi membri ai echipajului au fost dați dispăruți și sunt căutați de echipele de salvare. Ambarcațiunea Shark 1, la bordul căreia se aflau cinci marinari plecase duminică după amiază, din portul Midia, la pescuit, împreună cu pescadorul Shark 2. Acesta din urmă s-a întors spre seară, dar Shark 1 a mai rămas în larg. Luni dimineață, în jurul orei 11:00, pescadorul Shark 1 a fost dat dispărut, iar un apel la 112 că, pe mal la Gura Portiței se află trupul neînsuflețit al unui bărbat. Cercetările au confirmat că aceste este membru al echipajului Shark 1. În jurul orei 12:30, tot în zona Gura Portiței, a mai fost găsit un bărbat decedat iar, la puțin timp, o altă persoană decedată, pe plaja Vadu. Ambii din echipajul pescadorului. La malul mării s-a declanșat o amplă acțiune de salvare a celorlalți doi membri ai echipajului, dispăruți în mare, la care participă nave de la ARSVOM, Garda de Coastă, un elicopter al Aviației Române și un avion bulgăresc, scafandrii de la ISU Dobrogea și un elicopter militar. Din primele informații se pare că ambarcațiunea s-a scufundat, după ce a luat apă. Era încărcată cu 7 tone de rapane, mult peste capacitatea normală, spun surse din anchetă.

Vom reveni cu amănunte

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult