luni, 17 martie, 2025
Home Actualitate Peste 2.500 de pacienţi la UPU şi sute de internări, în minivacanţa de Sfânta Maria

Peste 2.500 de pacienţi la UPU şi sute de internări, în minivacanţa de Sfânta Maria

de Redacția Dotto

2.567 pacienţi au fost înregistraţi de vineri până astăzi la ora 08:00, la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul SCJU Constanţa. Dintre acestia, 492 au fost internaţi. Cele mai multe urgenţe au fost înregistrate pe codul verde, pacienți cu funcţii vitale stabile, dar care necesită investigații și posibil internare. Pe codurile roşu, cu risc vital, şi galben, cu risc de agravare, au fost preluaţi 222 pacienţi, 32 pe codul roşu şi 190 pe codul galben. Din cei 2567 pacienti, 811 au fost copii, anunță reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

“Din punct de vedere al numărului de internări, în cele 5 zile de referinţă au fost spitalizaţi pentru investigaţii şi tratament de specialiate 492 pacienţi, fluxul de internări şi externări fiind unul continuu. Dintre secţiile cu cea mai mare adresabilitate în această perioadă menţionăm: Pediatria, Cardiologia, Neurologia, Obstetrică Ginecologie”, a mai menționat sursa citată.

Tot în ultimele 5 zile au fost internaţi 3 pacienţi scoși din valuri de salvamari. Din păcate, în pofida eforturilor depuse de către personalul medical, unul dintre aceștia a decedat. 

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult