joi, 17 iulie, 2025
Home DOTTO News Peste 500 de suflete așteaptă o familie: câinii fără stăpân din Constanța vor acasă

Peste 500 de suflete așteaptă o familie: câinii fără stăpân din Constanța vor acasă

de Redacția Dotto

Jucăuși, în căutarea unor noi aventuri și pregătiți să își găsească o familie iubitoare. Este povestea a celor peste 500 de câini fără stăpân din Constanța, ce sunt acum la Adăpostul public pentru animale abandonate. Zilnic, apar noi patrupezi, însă prea puțini părăsesc adăpostul alături de o nouă familie, deși adopția este gratuită.

Faceți cunoștință cu Oskar un metis de American Bully, în vârstă de 4 ani, ce are o poveste aparte. De 3 ori a fost adoptat până acum, însă de fiecare dată s-a întors la adăpostul pentru Animale Abandonate din Constanța. Cei de aici spun că este blând și ascultător cu oamenii, însă are probleme cu alți câini.

Aproape 600 de câini fără stăpân se află acum în cuștile adăpostului, iar numărul lor crește zilnic. Prea puțini sunt însă adoptați, asta deși, procesul este unul gratuit. Reprezentanții adăpostului spun că în jur de 30 de patrupezi își găsesc lunar, o nouă familie. Cei mai norocoși sunt puii. Printre ei, l-am găsit și pe Tomiță. Câinii ei mai puțini norocoși rămân ani buni în adăpost, iar unii dintre ei dezvoltă depresii.

Campania “Adoptă un cățel” a fost demarată de către Primăria Constanța pentru a oferi o șansă la o viață mai bună câinilor fără stăpân. Fiecare adopție înseamnă mai mult decât un gest frumos, este o schimbare reală, atât pentru patruped, cât și pentru cei care adoptă animalele. Dacă doriți să luați acasă un prieten jucăuș și loial, aveți nevoie de dovada deținerii unui spațiu adecvat pentru animal și a unui venit, dar și de actul de identitate.

Reprezentanții adăpostului atrag atenția însă că adopția este un angajament de responsabilitate și grijă față de patrupezi, iar cei care abandonează animalele riscă pedepse. Nimeni nu știe numărul total al câinilor fără stăpân din Constanța, însă autoritățile locale estimează un număr de 6000.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult