A fost prima seară a festivalului Neversea, iar plaja a fost asaltată de peste 70.000 de petrecăreți. A cincea ediție a celui mai mare festival organizat pe plajă a început în forță cu artiști de top care au urcat pe cele 6 scene amenajate.
Au cântat ori au mixat la platane: Alok, Grasul XXL Live, Partydul Kiss FM, Rareș X Adi Istrate X Erika Isac, Regard, Timmy Trumpet, Amuly, Azteca, FC DNB, IDK, Nane, Rava, Șatra B.E.N.Z, Alex Twin, Maya Mar, Paax, Pablo Fierro, Vizan, Andrew Maze, Carmen Chindriș & Taraful Rutenilor, Clarker Jones, DJ Amilly, DJ Phenom, Funkorportion, Pixar Stelar, Viorica & Ioniță și Taraful Clejanilor, DJ Antena, Even Steven, Jiji Lazăr.
Cel mai așteptat a fost rapperul american Lil Uzi Vert. Acesta și-a distrat fanii timp de o oră în care a făcut spectacol pe scena mare de la Neversea. Concertul rapperului a fost însoțit de un superb foc de artificii.
Cei peste 70.000 de festivalieri care iubesc muzica au cântat și dansat până în zori pe plaja Neversea.
De la festival nu au lipsit forțele de ordine. Acestea au fost însoțite de câini antrenați pentru situații speciale, în frunte cu Șuier, vedeta poliției antidrog, care se va pensiona anul acesta.
Maratonul concertelor continuă și azi până la răsărit. Pe scenă vor urca, printre alții, Spike, Lil Pump, Tujamo si Steve Aoki.