Peste o mie de persoane au donat sânge, în luna iulie, la Constanța. Numărul celor care s-au prezentat cu intenția de a-i ajuta pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional a fost mai mare, aproximativ 1.350, dar numai 1.045 au îndeplinit toate criteriile pentru a dona.
Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța spun că solicitările din partea spitalelor se mențin crescute comparativ cu numărul donatorilor, astfel că fac apel la cei cu o stare bună de sănătate să vină să doneze. Cei care vor să facă un gest umanitar sunt așteptați la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine, de luni până vineri, în intervalul 7.30 – 13.30. De asemenea, sâmbătă, 3 august, cu sprijinul Primăriei Năvodari, va fi organizată o acțiune de colectă mobilă la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, de pe strada Sănătății nr. 2. Donatorii se pot prezenta între orele 08.30 și 13.30.
