Irinel și Victor Ionescu, tată și fiu care concurează împreună în cursele de vehicule istorice. Tatăl mai concurează și separat în proba de viteză, iar băiatul în vârstă de 13 ani se dă și în campionatul de Time Attack. „Am o pasiune pentru mașini și pentru motociclete și chestii cu motor în general” – Irinel Ionescu, pilot în cursele de mașini istorice.
Dragostea pentru mașini i-a transmis-o și fiului său, Victor.
„Am învățat să conduc de la 8 ani, cu tata în dreapta, pe drumuri accidentate. Prima mea experiență la volan a fost de neuitat, chiar dacă aveam doar 15 kilometri la oră” – Victor Ionescu, copilot în cursele de vehicule istorice în proba de regularitate și pilot în campionatul de Time Attack.
Tatăl și fiul și-au făcut debutul în cursele istorice în 2017.
„Am mers pe circuit cu un Pontiac din 1938, deși ne-a fiert motorul de două ori și am rupt timoneria de la accelerație, ne-a plăcut foarte mult” – Irinel Ionescu, pilot în cursele de mașini istorice.
Tatăl concurează cu o Dacie veche de 40 de ani
Victor i-a fost copilot tatălui său încă de când avea 10 ani!
„ Împreună am reușit în 2019 să avem o clasare pe podium, am fost pe locul 3. La regularitate copilotul este foarte important, mai important decât pilotul. E genial să îl știu în dreapta mea.” – Irinel Ionescu, pilot în cursele de mașini istorice.
Victor, elev în clasa a 7-a, este mult mai încântat atunci când este la volanul mașinii sale în etapele din campionatul de Time Attack.
„Să fiu pilot nu este un sport, este mai mult și decât o pasiune” – Victor Ionescu, copilot în cursele de vehicule istorice în proba de regularitate și pilot în campionatul de Time Attack.