Războiul dintre operatorii de plajă și autorități continuă și anul acesta. Zecile de hectare de plaje nou apărute pe litoral nu au nici acum actele necesare pentru a intra în patrimoniul statului român.
Pentru ele nu există încă nici cadastru, nici intabulate și nici Plan Urbanistic Zonal. Chiar și așa ele pot fi exploatate turistic cu ajutorul unor soluții de compromis. Guvernul vrea să le închirieze operatorilor pe o perioadă tranzitorie, de doi ani, timp în care promite că va pune la punct actele pentru intabularea suprafețelor de nisip. Operatorii nici nu vor să audă însă de așa ceva.
Plajele lărgite de pe Litoral trebuie să fie intabulate, lotizate și apoi cuprinse in Planuri Urbanistice Zonale. Abia apoi pot fi date spre chirie operatorilor de plajă, care le vor dota cu beach-baruri, umbreluțe și șezlonguri. Aceștia spun însă că nu vor să facă investiții doar pentru doi ani. Motivul? Nimeni nu le poate garanta că după această perioadă ei vor mai câștiga și licitația cea mare, care le permite să exploateze plajele pentru o perioadă de 10 ani. În acest moment, ridicarea construcțiilor pe plajele lărgite este interzisă. Afaceriștii de pe litoral cer prelungirea contractele care au expirat anul trecut, acolo unde sunt plaje amenajate, cu construcții de vacanță pentru răcoritoare, agreement și sporturi nautice.
Lupta pentru plaje se dă între Ministerul Mediului și patronatele din stațiuni.
Nu puțini sunt operatorii de plajă care se gândesc serios să renunțe la a mai licita pentru suprafețele nou înnisipate. Apele Române nu consideră însă că revolta celor care au afaceri pe plajă ar afecta activitatea de pe litoral.
Războiul dintre operatorii de plajă și autorități ar putea lăsa plajele neamenajate de 1 mai, dată la care se deschide oficial sezonul estival.