Năvodari

Plajele de la Năvodari iau anul acesta fața celor din Mamaia, unde nisipul nu mai este fin ca anii trecuți, iar marea s-a îndepărtat mult de șezlonguri, din cauza lucrărilor de înnisipare. Manageri cu viziune au simțit oportunitatea și au investit zeci de mii de euro pentru amenajarea suprafețelor de nisip de la Năvodari, de care se bucură weekend de weekend mii de turiști.

Decorată cu ornamente și detalii elegante din lemn pe aceasta plajă din apropiere de Năvodari te poți relaxa fie pe șezlong, fie pe perne imense din puf care au deasupra pânze generoase, care să te apere de soare. În timpul săptămânii, un șezlong pe această plajă se închiriază cu 40 de lei, iar în weekend cu 50 de lei.

Și ce ar fi momentele de răsfăț la plajă, fără un cocktail savuros, în care fructul pasiunii și rodia se combină armonios astfel încât să te răcorească, dar să-ți ofere și un boost de energie tocmai bun pentru petrecerea, care urmează la apusul soarelui.

Situată la granița dintre Năvodari și Corbu și această plajă își așteaptă turiștii care vor să se relaxeze departe de zgomotul din centrul stațiunilor din nordul litoralului. Ascunsă după o perdea generoasă de vegetație, plaja își așteaptă turiștii cu nisip fin și o mare calmă, azurie, asemenea celor din locurile exotice, la care visăm cu toții.

Pe plajă a fost amenajată și o cherhana unde se servește pește proaspăt pescuit din Marea Neagră, iar turiștii au la dispoziție și un beach bar, de unde pot cumpăra băuturi răcoritoare. Pentru un prânz veți plăti aproximativ 30 de lei de persoană, iar închirierea unui șezlong pe plaja sălbatică de la granița dintre cele două localități costă 25 de lei în timpul săptămânii și 30 lei în week-end.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Control pe plajele lărgite

Amplă acțiune de verificare a plajelor lărgite, în stațiunea Mamaia. Reprezentații Apelor …