Partida de la Iași se anunța una extrem de dificilă pentru Farul Constanța. Moldovenii nu pierduseră pe teren propriu din luna august 2023, pe când constănțenii veneau după o serie de 6 meciuri consecutive fără victorie.

Mai mult, la conferința de presă premergătoare jocului, Gheorghe Hagi anunța că are probleme de lot:

„Fiecare meci devine foarte important. Am făcut multe greşeli până acum. Sper ca de acum încolo să avem o reacţie foarte bună şi să devenim mult mai pragmatici, mult mai atenţi la tot ce se întâmplă, pentru că am primit goluri multe. Avem victorii puţine. (n.r. legat de problemele de lot). E o situaţie care normal că ne îngrijorează, normal că suntem preocupaţi, dar cred că trebuie să reacţionăm la toată situaţia asta. Va fi o luptă grea, dar cred eu că echipa are resurse să facă lucrurile astea.

Adversarul este foarte periculos, atât în deplasare cât şi acasă, pentru că are ritm, are intensitate în tot ce face. E un adversar activ din minutul 1 până minutul 90. Joacă pe teren propriu. Încercăm să facem un meci complet, un meci foarte bun ca să venim cu ceva pozitiv la Constanţa. Au crescut de la meci la meci, au făcut foarte bine în meciurile din deplasare, acasă au făcut la fel, au jucat bine. Atât timp cât marchezi trei goluri echipei CFR în sezonul acesta înseamnă că ceva au. Leo a făcut o muncă bună şi toţi cei din staff. Şi cred că au crescut şi ei de la meci la meci, aşa cum a făcut-o şi Galaţiul.

Împotriva tuturor dificultăților, Farul începe în forță partida și deschide scorul în min. 14: balonul este înălțat peste defensiva gazdelor, Rivaldinho și Budescu pornesc spre poartă, brazilianul îi trimite mijlocașului, care îndeplinește formalitatea.

Constănțenii continuă jocul perfect și marchează în minutul 16. Ionuț Vînă centrează fantastic cu piciorul stâng și îl găsește pe Rivaldinho, care plasează mingea excelent cu o lovitură de cap din circa 8 metri!

În minutul 45+8 Budescu, cu o pasă de mare jucător, l-a lăsat cu poarta goală pe Louis Munteanu, iar atacantul Farului a marcat cel de al treilea gol al marinarilor.

Nimic nu anunța minutele de foc de după pauză. În minutul 55, la o bâlbâială în careu, mingea trece printre picioarele lui Larie, iar Harrison înscrie în poarta goală din 3 metri. Ieșenii încep să prindă curaj. În minutul 59 Harrison primește la marginea careului și șutează în forță de la marginea carului, balonul lovind bara din dreapta portarului.

Presiunea ieșenilor dă rezultate. Vână respinge greșit în minutul 64, iar Alin Roman speculează eroarea constănțeanului și marchează printr-un șut sec de la marginea careului. Gazdele reușesc relansarea partidei.

Constănțenii reacționează în min. 67 și introduc forțe proaspete. Bornino îl înlocuiește pe Budescu și Mazilu pe Louis Munteanu. Schimbările au efectul scontat, marinarii echilibrează partida. Mai mult, în minutul 88 Mazilu scapă singur cu portarul advers, dar ratează.

Farul câștigă după un meci care a durat 108 minute și oprește seria neagră de 6 partide fără victorie.

Check Also

Și roata s-a întors: CSM Constanța acceptă amânarea meciului cu Sepsi

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Constanța, liderul Ligii Naționale de Baschet Feminin (LNBF…